marți, 25 martie 2014

Mai tare decât Whatsapp! FireChat,aplicaţia pentru conversaţii offline,fără internet sau semnal GSM.

Deşi pare greu de crezut că există aşa ceva, FireChat s-ar putea să reprezinte cea mai originală aplicaţie de mesagerie instant de care aţi auzit .



Foarte mulţi dintre noi s-au obişnuit să asocieze un smartphone fără internet şi semnal de telefonie cu un bibelou lipsit de vlagă. Această percepţie este cauzată în mare parte de nevoia noastră cronică pentru socializare. Pe un principiu similar, accesul la internet pe orice alt dispozitiv, nu doar telefon, a devenit indispensabil.

Chiar dacă am ajuns să nu le dorim nici duşmanilor să rămână fără internet, o nouă aplicaţie de mesagerie instant se pare că funcţionează fără acces la reţele de orice fel. Singura limitare constă în posibilitatea de a comunica doar cu persoane din jurul vostru.

FireChat este numele aplicaţiei, iar pentru atingerea performanţei spectaculoase este folosită o tehnologie inclusă în iOS 7. Aceasta poartă numele de Multipeer Connectivity Framework şi este cea mai importantă componentă pentru amatorii de dialoguri offline. Acelaşi progrămel suportă până şi partajarea de fotografii cu oamenii din jur, nu doar de mesaje text. Partea cea mai bună? Nu necesită conturi, parole sau orice alte tipuri de autentificare.

Cu toate că este foarte probabil să nu vă vină în minte foarte multe scenarii în care un astfel de program v-ar fi util, este suficient să începeţi de la o plimbare printr-o peşteră şi să ajungeţi până la o plimbare cu metro-ul. În ambele contexte, conectivitatea WiFi şi accesul la o reţea GSM sunt opţionale.

Aplicaţia FireChat este disponibilă doar pentru utilizatorii de iOS 7 şi poate fi descărcată gratuit din App Store. Raza de acoperire a serviciului este de aproximativ 10 metri în orice direcţie.



Niciun comentariu: